Mai multe companii aeriene şi aerporturi au anunţat noutăţi şi facilităţi pentru pasageri. Operatorul aerian naţional român TAROM oferă pentru sezonul de iarnă transportului gratuit al echipamentelor de schi şi snowboard.
Pentru creștinii ortodocși de rit nou, greco-catolici și catolici din întreaga lume, inclusiv din România, majoritar ortodoxă, astăzi este a doua zi de Crăciun, sărbatoarea Nașterii lui Iisus Cristos, una dintre cele mai mari ale creștinătății.
De la 1 ianuarire 2025, când România intră în spaţiul Schengen de liberă circulaţie europeană şi cu frontierele terestre, vor fi închise definitiv 33 de puncte de trecere a frontierei cu Ungaria şi Bulgaria, dar şi de la Marea Neagră şi Dunărea maritimă
Aflăm astăzi câteva oferte de Revelion în România. Pe lângă acestea, vom vorbi și despre experiențe inedite, cum ar fi întâlnirea cu struțul Baltazar, care se pregătește să devină emblema Văii Almăjului.
O expoziție de fotografie în aer liber, “Revoluţia română la 35 de ani”, poate fi văzută la Varșovia, în Polonia.
Din cauza unei defecţiuni tehnice, Radiocom difuzeată unele programe RRI pe alte frecvenţe.
MAE recomadă cetăţenilor români să evite toate deplasările neesenţiale pe teritoriul Federaţiei Ruse.
Noul Executiv de la București a fost votat de Parlament.
La 35 de ani de la prăbușirea regimului comunist în România, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Muzeul Național Cotroceni și Institutul Cultural Român itinerează expoziția „35 de ani și o zi” în mai multe țări europene.
Retrospectiva celor mai importante performanțe ale sportivilor români din a doua jumătate a anului.
Guvernul coaliției PSD-PNL-UDMR a depus jurământul la Palatul Cotroceni după ce a primit votul de învestire al Parlamentul României.
Agenții de asistență la sol din aeroporturile Portugalia au anunțat o grevă în perioada 24 decembrie 2024 – 1 iaunairie 2025. MAE recomandă utilizarea pe cât posibil exclusivă a bagajelor de mână.
Știri de la Radio Ujgorod. La microfon, Angelica Dan.
În România au fost comemorate victimele Revoluției din decembrie 1989
Senatorii şi deputaţii din noul Parlament bicameral al României s-au reunit în şedinţe separate, pentru validarea mandatelor noilor aleşi şi pentru a depune jurământul.
Pentru sportul românesc, 2024 a fost, se poate spune, un an bun. Rezultatele obţinute la Jocurile Olimpice de la Paris au păstrat România în elita sportului mondial, mai cu seama la discipline precum canotajul, unde sportivii tricolori au strălucit.
Currency Converter RON/EUR: joi, 26 dec..
Institutul European din România (IER) a organizat joi, 12 decembrie 2024, conferința aniversară cu tema „Împreună pentru o Europă mai puternică! IER@25”.
Săptămâna trecută a adus o decizie istorică pentru noi: intrarea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Decizia a fost salutată imediat de politicienii de la București, dar și de europarlamentarii români.
În ediția de iarnă a revistei academice Romanian Journal of European Affairs, editată și publicată de Institutul European din România, a fost publicat un articol care abordează comportamentul de politică externă al statelor mici, un subiect mai puțin prezent în literatura de specialitate.
Comisia Europeană a propus noi măsuri de contracarare a folosirii migranţilor ca ameninţări hibride la adresa Uniunii şi de întărire a securităţii la frontierele externe.
La nivel european, prețurile la energie trebuie să scadă, inclusiv pentru companiile mici și mijlocii și pentru industrie, iar pentru asta este nevoie de o reglementare strategică, pe termen lung, a pieței europene a energiei, crede eurodeputatul german Martin Schirdewan.
Domeniile de activitate ale Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Camera Deputaţilor.
Ştiri Radio Ujgorod. La microfon, Angelica Dan.
Ştiri Radio Ujgorod. La microfon, Angelica Dan.
Ştiri Radio Ujgorod. La microfon, Angelica Dan.
Ştiri Radio Ujgorod. La microfon, Angelica Dan.
Aici puteti asculta rubrica "Aflăm pentru tine" din 20.12.2024.
Bucovina reprezintă o destinaţie de vacanţă preferată de români, dar şi de turiştii străini, o destinație al cărei farmec sporește în perioada sărbătorilor de iarnă.
Invitată este Ioana Păun, regizoare cu studii în România şi Marea Britanie.
Anul 2024 se încheie în forţă pentru Teodora Brody, renumita artistă de jazz.
Astăzi vă invităm în Munţii Banat din Carpaţii Occidentali, unde turiştii se pot bucura de un prelungit sezon de schi, şi anume în staţiunea Semenic.
Îi ziua de Ignat (20 decembrie), în România are loc sacrificarea rituală a porcului, din care vor fi obţinute preparatele tradiţionale pentru masa de Crăciun.
România are peste 200 de pârtii de schi omologate, cu diferite grade de dificultate. Acestea sunt potrivite atât pentru cei care abia încep să practice sporturile de iarnă, cât şi pentru cei mai experimentaţi, a traansmis Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
Judeţul Neamţ are multe atracţii care pot contribui la o vacanţă reuşită deoarece vizitatorii vor descoperi peisaje naturale, situri istorice încărcate de legende, mănăstiri, tradiţii populare, precum şi preparate gastronomice cărora nu le poţi rezista.
Ascultaţi aici "Povestea vorbei", ediţia din 16 decembrie 2024.
Nafiseh Shokri vine din Iran, este ghid turistic și de foarte puțin timp- din decembrie 2024- a înființat o asociație română-iraniană, Iranian Romanian Network.
Designerul român Mihai Caraghiaur câștigă marele premiu acordat de German Design Award la secțiunea „Excellent Arhitecture – Fairs and Exhibitions”.
Noul comandant al Sistemului de Apărare Antirachetă Aegis Ashore din România este comandorul american Robert Foster. Acesta a preluat postul de la comandorul Matthew Iwanczuk, în cadrul unei ceremonii desfășurată la Deveselu, informează Flota a 6-a a Statelor Unite ale Americii.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Timişoara au efectuat 70 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în 12 judeţe din România şi au reuşit să destructureze un grup de traficanţi de migranţi condus de cetăţeni străini.
O delegație a Gărzii Naționale a statului Alabama s-a aflat într-o vizită de documentare în garnizoana Iași (nord-estul României). Gazdele au fost Spitalul Clinic Militar de Urgență, respectiv Brigada 15 Mecanizată.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Bihor, în nord-vestul României, a lansat oficial concursul pentru ocuparea a 144 de posturi vacante care acoperă multiple specializări şi categorii de personal.
Un podcast al Ambasadei României în Spania. Povești ale unor români din Spania și ale unor spanioli care îndrăgesc România.
Un podcast al Ambasadei României în Spania. Povești ale unor români din Spania și ale unor spanioli care îndrăgesc România.
Podacastul nostru de istorie olimpică, alcătuit pe baza interviurilor de colecţie difuzate, de a lungul vremii, la Radio România Internaţional, a ajuns la ultima sa ediţie.
Un podcast al Ambasadei României în Spania. Povești ale unor români din Spania și ale unor spanioli care îndrăgesc România.
Vorbim astăzi despre Laura Badea, singura româncă medaliată cu aurul olimpic într-o probă individuală feminină de scrimă.
Un podcast al Ambasadei României în Spania. Povești ale unor români din Spania și ale unor spanioli care îndrăgesc România.
Poate părea surprinzător, dar primul brad îmbodobit de Crăciun datează, în România, doar din 1866, în treacăt fie spus unul din anii importanți din istoria românilor, fiindcă atunci începea o nouă eră, marcată de cel care avea să devină regele lor – Carol I.
Nimic mai frumos în perioada sărbătorilor de iarnă decât decoraţiunile de Crăciun, care împodobesc bradul, sau ornează clădiri!
Luna decembrie este luna în care, din 1989, românii comemorează momentul căderii regimului comunist, cel care le-a anulat pentru aproape o jumătate de secol drepturile, libertățile și chiar esența de ființe omenești.
Poate cel mai cunoscut drum din București este Calea Victoriei – o importantă arteră din centrul capitalei, care se întinde de la Piața Națiunilor Unite până la Piața Victoriei (unde se află clădirea Guvernului României) și având o lungime de 2700 de metri.
Muzeul Municipiului București (MMB) a prezentat la sediul din centrul capitalei de la Palatul Suțu expoziția „Universul restaurării ceramicii” – o expoziție tematică dedicată părții nevăzute a exponatelor din ceramică.
Despre apariția vinului s-au scris multe legende, cele mai vechi dovezi fiind înregistrate în zonele Caucazului, Mesopotamiei sau Egiptului.
Sărbătoarea Crăciunului este una dintre cele mai iubite și mai așteptate din an. Este o perioadă a tradițiilor și a obiceiurilor transmise din generație în generație.
După un an tumultos de alegeri, în care candidaților li s-a reproșat că nu au suficiente propuneri care să intereseze tinerii, în care tinerilor li s-a reproșat că nu ies în număr suficient la vot, în care ora de educație civică a fost criticată și considerată insuficientă, un studiu recent creează un profil, inclusiv ideologic, al liceenilor din România.