Ascultați aici emisiunea ”Pauza Mare” din 25.05.2026
Ştiri de la Radio Ujgorod. La microfon, Elvira Chilaru.
Filmul "Fjord", regizat de Cristian Mungiu, va fi sprijinit de statul român pentru a participa la Premiile Oscar, după ce pelicula a câştigat marele trofeu la Festivalul de Film de la Cannes.
Patriarhul Daniel a transmis, sâmbătă, cu ocazia sfinţirii Catedralei Episcopale Ortodoxe Române cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din Madrid, că acest eveniment reprezintă un moment important pentru Biserica Ortodoxă Română, catedrala fiind 'poartă a cerului şi reper al identităţii româneşti în Peninsula Iberică'.
Cursul leu-euro a revenit pe creştere săptămâna trecută., în contextual crizei politice din România.
Reprezentanţii Parlamentului European şi cei ai statelor membre au ajuns la un acord provizoriu pentru punerea în aplicare a acordului comercial încheiat vara trecută cu Statele Unite – a anunţat preşedinţia cipriotă a blocului comunitar, după o noapte întreagă de negocieri intense la Strasbourg. Anterior, preşedintele american Donald Trump a ameninţat Bruxelles-ul cu noi taxe vamale dacă ratificarea acestui acord nu va avea loc înainte de 4 iulie.
Comisia Europeană vrea reguli mai simple, mai clare și mai ușor de implementat, ca parte a modernizării procesului legislativ al Uniunii Europene. „Curățarea profundă a reglementărilor” se va adăuga propunerilor de simplificare deja prevăzute pentru acest an în domenii precum produsele energetice, impozitarea și drepturile cetățenilor, spune comisarul de resort, Valdis Dombrovskis.
Primăria Municipiului Bucureşti dezminte imaginile false de pe rețele sociale, potrivit cărora Arena Naţională a fost distrusă de către participanţii la concertul de sâmbătă al artistului Max Korj.
Regizorul Cristian Mungiu și echipa filmului „Fjord” au primit numeroase mesaje de felicitare după succesul obținut la Festivalul de Film de la Cannes, inclusiv din partea președintelui și a premierului.
Peste 10.500 de sesizări pentru copii dispăruţi au fost înregistrate în ultimul an în România.
Situl arheologic de la Nufăru, identificat cu cetatea bizantină Proslavița de la gurile Dunării, dezvăluie urmele unui important centru urban medieval, ridicat peste memoria vie a Dobrogei dunărene.
Ascultați aici emisiunea ”Zi-le d-alea, d-ale noastre!” din 24.05.2026
Autoritățile au declarat stare de alertă pentru statul California (SUA) și au dispus evacuarea obligatorie în regiunea Orange County, în urma unei scurgeri de substanțe chimice. În zonă se află mai multe zone de interes turistic, inclusiv parcul Disneyland.
Ascultați aici emisiunea ”Radioul tău” din 24.05.2026
A început un nou sezon expozițional la Muzeul Național de Artă Contemporană.
Currency Converter RON/EUR: lun, 25 mai.
Ascultați aici emisiunea ”În prim-plan, România” din 24.05.2026
Filmul 'Fjord', regizat de Cristian Mungiu, a câştigat trofeul Palme d'Or la Cannes.
Patriarhul Daniel a transmis un mesaj cu ocazia sfinţirii Catedralei Episcopale Ortodoxe Române din Madrid, „poartă a cerului şi reper al identității româneşti în Peninsula Iberică”.
Cursele feroviare pe relația Gara de Nord – Aeroportul Internațional „Henri Coandă” vor cor fi suspendate temporar, săptămâna viitoare, dar va fi reintrodusă linia de autobuz 780 pe perioada lucrărilor.
Persoanele care doresc să aplice pentru Green Card vor trebui să o facă în viitor din afara SUA, conform unor noi reguli stabilite de către Casa Albă.
Jandarmeria Română a atras atenția sâmbătă cu privire la o campanie care prezintă imagini înregistrate în Franța, prezentate ca fiind asociate concertului lui Max Korzh de la București.
În cadrul campaniei #StaiSigurPeNet, inițiată de Radio România, București FM a organizat primul atelier interactiv dedicat siguranței digitale, la Genesis College din Capitală.
Radio România Brașov organizează marţi 28 aprilie, de la ora 12:00, la Centrul Cultural Reduta, o dezbatere cu public în cadrul campaniei naționale Radio România Stai sigur pe net!
Joi, Radio Târgu Mureș organizează o dezbatere interactivă dedicată siguranței online, iar Radio Iași propune o ediție specială a emisiunii „Starea educației”, evenimente din cadrul campaniei naționale Stai sigur pe net!, derulată de Radio România.
„Art Safari New Museum” inaugurează sezonul 2026 în noul sediu din Piața Amzei din capitală cu o nouă serie de expoziții, dintre care una dedicată poetului național Mihai Eminescu.
Deşi nu este o destinaţie turistică în sine, Limanu devine numele de pe buzele celor ce doresc să experimenteze câteva zile pe un velier, pe litoralul românesc al Mării Negre.
Economie: inflația, tot mare / Politică: guvernul, tot lipsă / Sondaje: neîncredere și pesimism / Muzică: un loc pe podium și o demisie / Sport: Craiova campioană
Oltenia are o gastronomie specifică, cu mâncăruri ceva mai condimentate. Sunt preparate la care este folosit prazul cultivat în special în Oltenia. Foarte apreciate în această provincie istorică sunt preparatele din carne de oaie. O altă caracteristică este legată de utilizarea ţestului, un vas din lut ars, pentru coacerea pâinii şi pentru pregătirea unor mâncăruri.
UE a importat aproape 50 de milioane de tone de materii prime reciclabile în 2025, în timp ce exporturile s-au situat la circa 36 de milioane de tone.
Ştiri de la Radio Ujgorod. La microfon, Angelica Dan.
Caravana Gaudeamus Radio România revine la Buzău, în Piața Daciei, în perioada 27 – 31 mai, aducând din nou bucuria lecturii mai aproape de publicul de toate vârstele.
Permisele auto eliberate de state non-UE sunt recunoscute temporar în România fără a mai fi nevoie de un document suplimentar; condițiile stabilite de actul normativ
Ascultați aici emisiunea ”Generația viitoare” din 22.05.2026
Dacă NATO 1.0 a fost alianța anti-sovietică a Războiului Rece, iar NATO 2.0 a fost organizația intervențiilor internaționale și a luptei împotriva terorismului după 1991, într-o lume marcată de războiul din Ucraina, competiția tehnologică dintre marile puteri, atacuri cibernetice, inteligență artificială și presiuni economice, Alianța intră într-o nouă etapă: NATO 3.0. Este o redefinire strategică.
În această ediţie discutăm despre fraudele prin plăți în Uniunea Europeană.
Ascultați aici emisiunea ”Pauza Mare ” din 22.05.2026
Comisia Europeană a semnat acordul SAFE cu România, destinat investițiilor în apărare și infrastructură strategică.