Născută în 1979 la Timişoara, Anca Miruna Lăzărescu s-a stabilit, în 1990, împreună cu familia în Germania. A rămas, însă, mereu legată de România.
Născută în 1979 la Timişoara, Anca Miruna Lăzărescu s-a stabilit, în 1990, împreună cu familia în Germania. A rămas, însă, mereu legată de România. Acest lucru e dovedit şi de primele sale scurtmetraje, realizate după terminarea studiilor la Universitatea de Televiziune şi Film din Munchen, dar şi la Universitatea California din Los Angeles: "Bucureşti-Berlin", scurtmetraj realizat în 2004, "Secretul Devei", documentar din 2007 precum şi "Apele tac", alt scurtmetraj regizat în 2012 şi distins cu mai multe premii internaţionale printre care şi Premiul Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj. Filmul spune povestea a doi prieteni români, care, în 1986, vor să fugă din ţară trecând Dunărea înot.
În timpul filmărilor pentru "Apele tac", Anca Miruna Lăzărescu a început lucrul la primul său lungmetraj, film ce va fi lansat în 2016 şi se va numi, în cele din urmă, "La drum cu tata". Interesant este că lungmetrajul va relua tema evadării din România comunistă, temă care, de-altfel, a străbătut ca un leitmotiv copilăria regizoarei sub forma unei poveşti de familie istorisită şi reistorisită în serile de duminică sau de sărbătoare. Povestea, trăită la vârsta de 18 de ani de tatăl Ancăi Miruna Lăzărescu, a devenit, astfel, scenariul filmului "La drum cu tata": în vara fierbinte a anului 1968, doi tineri români pleacă din ţară împreună cu tată lor şi sunt confruntaţi cu dilema întoarcerii sau rămânerii de partea cealaltă a Cortinei de Fier. Alegerea trebuie făcută pe fondul evenimentelor internaţionale din acel an: invadarea Cehoslovaciei de către trupele tratatului de la Varşovia şi manifestaţiile studenţeşti care cuprinseseră occidentul Europei. Complexitatea acestei legende familiale a fost întrevăzută de regizoare de-a lungul timpul, pe măsura ce se maturiza, după cum mărturiseşte chiar Anca Miruna Lăzărescu. "Când eram încă în România, şi aveam vreo 9 sau 10 ani, nu înţelegeam foarte bine ce înseamnă exact toată povestea asta. Nu-mi erau clare toate dimensiunile politice sau emoţionale. De-abia mult mai târziu în timpul studiilor de regie la Şcoala de Film din Munchen am început să-mi dau seama că e o poveste cu un mare impact emoţional. Este povestea tatălui meu care în 1968 avea 18 ani şi care, exact ca în film, a avut la dispoziţie foarte puţin timp ca să ia o decizie uriaşă, o decizie ce avea să-i influenţeze viaţa pentru totdeauna. A fost nevoit să ia această decizie în condiţii haotice: să rămână în vest, într-un sistem pe care nu-l cunoştea şi la care doar visase, sau să se întoarcă într-o ţară care atunci nu putea fi ca în vest".
Fiind vorba de o poveste emblematică pentru familia ei, Anca Miruna Lăzărescu recunoaşte că s-a implicat personal foarte mult în realizarea acestui film. De pildă, se regăseşte câte puţin în fiecare dintre cele trei personaje principale ale filmului: tatăl şi cei doi fii. De asemenea, deşi în cazul peliculelor realizate anterior succesul de public nu a fost neapărat o prioritate, în cazul filmului "La drum cu tata", situaţia a fost diferită. Anca Miruna Lăzărescu. "În comparaţie cu scurt-metrajul "Apele tac", pe care l-am vrut un film cât mai pur şi cât mai răvăşitor pentru a reuşi la festivaluri, "La drum cu tata" mi-am dorit să ajungă la un public cât mai larg. În "La drum cu tata", am încercat să ghidez cât mai mult publicul pentru a înţelege anumite detalii istorice. Cred că asta a fost şi provocarea cea mai mare: să încerc să dau cât mai puţine date, ca să nu plictisesc publicul, şi totuşi să am grijă să ofer şi informaţii pe care, poate, un public mai tânăr nu le deţine. Obiectivă n-am vrut să fiu deloc. A fi obiectiv, în calitate de autor al unui film, nu poate decât să se distanţeze de subiect sau de personaje. Ceea ce mi-am dorit, însă, foarte mult a fost să creez personaje cu care să se identifice cât mai mulţi spectatori. Consider că până şi un personaj negativ, care acţionează antagonistic într-o poveste şi face rău, el poate nu are intenţia asta. Un film devine cât mai realist în momentul în care până şi personajele cele mai rele par a avea motive umane pentru care acţionează într-un anume fel".
Imediat după lansare, a urmat un turneu pentru ca filmul "La drum cu tata" să fie prezentat spectatorilor din cât mai multe state din Europa de Vest, din Europa de Est, dar şi din Rusia. Pentru că filmul surprinde modul diferit în care cetăţenii din lagărul sovietic şi cei din apus s-au raportat la evenimentele anului 1968 - primii înfierând şi fugind de comunism, ceilalţi militând pentru o revoluţie comunistă -, a fost interesant de urmărit şi reacţiile diferite ale publicului de acum. Anca Miruna Lăzărescu "Reacţiile pe care le-am avut la Praga sau la Budapesta au fost diferite de ceea am văzut în vest. La Munchen, întrebările mergeau mai mult în direcţia aceasta: "Bun, noi ştim ce-a fost aici, căci am trăit acele vremuri şi am ieşit în stradă ca să demostrăm... Dar cât de realist ai prezentat ce s-a întâmplat în România ?" Iar când filmul a rulat la Praga, la Budapesta sau în România, reacţiile au fost de genul: "Mulţumim, dar noi prima parte a filmului o cunoaştem ştim cum a fost aici în 1968. Dar cât de realiste sunt scenele din vest, cu tinerii aceia care visau la o revoluţie comunistă?". Eu m-am bucurat foarte mult, căci am avut impresia că filmul poate să unească şi să-i apropie pe cetăţenii carea au locuit practic în lagăre diferite atât de mult timp".
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved