Preşedintele Klaus Iohannis cere adoptarea programelor de învăţământ privind studierea limbii române ca limbă maternă în Bulgaria.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Bulgaria, context în care a arătat că a solicitat autorităţilor bulgare să caute soluţii pentru adoptarea programelor de învăţământ privind studierea limbii române ca limbă maternă în şcolile din această ţară.
"Vă asigur că statul român acordă o atenţie deosebită procesului educaţional în limba română, factor esenţial de păstrare a identităţii româneşti dincolo de graniţele ţării. Apreciez în acest sens demersurile pe care partea bulgară le-a făcut, ca urmare a îndemnurilor noastre, în sprijinul comunităţii româneşti din Bulgaria, un exemplu concret fiind relocarea liceului românesc 'Mihai Eminescu' din Sofia într-un nou sediu, potrivit importanţei acestei instituţii de învăţământ. Cred însă că putem face mai mult şi sunt convins de necesitatea continuării iniţiativelor comune de promovare a formatelor educaţionale în limba română, ele fiind în mod evident utile întregii comunităţi române din Bulgaria. Limba română este expresia directă a unui patrimoniu de cultură şi civilizaţie care aduce o valoare adăugată specifică patrimoniului european şi internaţional. Este şi limbă oficială a UE. În acest context, am solicitat părţii bulgare să identifice soluţii pentru adoptarea programelor de învăţământ privind studierea limbii române ca limbă maternă în şcolile din Bulgaria", a spus Iohannis. Şeful statului a susţinut că până la realizarea acestui obiectiv o alternativă ar putea fi derularea cursurilor non-curriculare de limba română, sprijinite de statul român, în imobile dedicate instituţiilor de învăţământ din aria de reşedinţă a membrilor comunităţii româneşti.
Şeful statului a arătat că România susţine demersul privind renunţarea la diferenţierea dintre "vlah'" şi român când aceasta se referă la cetăţenii bulgari care au ca limbă maternă româna: "Vă îndemn să păstraţi elementele esenţiale ale identităţii dumneavoastră de români, pe care să le transmiteţi şi generaţiilor tinere. Este în avantajul nostru, al tuturor, să avem o comunitate românească activă, puternică şi matură în Bulgaria", a adăugat Iohannis.
La evenimentul organizat la Ambasada României au participat aproximativ 30 de reprezentanţi ai comunităţii de români din Bulgaria.
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved