Iubitorii de modă, dar şi mâncăcioşii sunt invitaţi, la sfârşit de septembrie, să admire creaţii vestimentare din legume, fructe şi preparate dulci.
Iubitorii de modă, dar şi mâncăcioşii sunt invitaţi, la sfârşit de septembrie, să admire creaţii vestimentare din legume, fructe şi preparate dulci. Se anunţă un show cu totul şi cu totul inedit, la Alba Iulia, unde Chef Toma, aşa cum este cunoscut Ioan Cosmin Toma, un mai vechi prieten al postului RRI, organizează de această dată "Vogue Food Fashion".
După cea mai mare carte de bucate din România, de trei metri înăltime şi patru metri lăţime, cel mai lung salam de biscuiţi, care a măsurat 25,6 metri, parfumul comestibil "Vert de Toma" sau pietrele comestibile, Zen Stones şi "Music Food", proiectul prin care diverse tipuri de mâncare au fost create prin asociere cu artişti cunoscuţi, Chef Toma lansează un nou proiect gastronomic în premieră pentru România. De această dată el îşi propune să servească privitorilor ţinute vestimentare comestibile.
Iar ideea i-a venit văzând cât de mult se aruncă atunci când prepari un fel de mâncare, după cum ne-a spus: "Când curăţăm varza, se spală bine şi primele foi se aruncă la gunoi, dacă avem o pulpă de pui, dezosată cu piele, pieliţa se aruncă şi atunci m-am întrebat ce ar fi dacă din aceste pieliţe de pui sau din varza care se aruncă aş face o rochie, de exemplu."
Foi de varză, ardei, morcovi şi chiar fructe de mare...toate se vor regăsi pe modelele care vor defila în cadrul spectacolului de modă, pregătit de câteva săptămâni de excentricul bucătar. Care au fost paşii? "Paşii au fost destul de înceţi pentru că a trebuit să gândesc foarte bine ceea ce fac, a trebuit să desenez ceea ce vreau să fac, deşi nu sunt un as al desenului, dar eu îmi înţeleg desenele. Şi încet, încet am început să pun în practică ceea ce am făcut. Pe primul model l-am îmbrăcat în foi de varză, de culoare roşie şi varză chinezească, am făcut nişte cercei din ardei iute şi am făcut şi un colier din baby-morcov, la mijloc tot cu un ardei iute."
La prezentarea de modă pe care o pregăteşte chef Toma, toată colecţia cuprinde haine comestibile. Vine cu detalii bucătarul: "Avem un model îmbrăcat în biscuiţi, avem un model care are o rochiţă din pizza, avem un model care are o fustă din struguri. Mi-a fost foarte greu să găsesc aceste 25 de modele, pentru că lumea este foarte sceptică. Dar este doar un experiment, modelele vor fi îmbrăcate şi surpriza festivalului va fi mireasa, extraordinar de frumoasă şi îmbrăcată în carne gătită. Băieţii o să fie îmbrăcaţi în pâine de casă, o să avem de exemplu nişte pantaloni din ardei capia, mai avem şi un băiat îmbrăcat în fructe de mare.Tinerii sunt foarte deschişi la nou."
Cosmin Toma mai susţine că muzica îl inspiră în tot ceea ce face. De altfel, acesta a şi urmat o şcoală de muzică, însă, la un moment dat, a trebuit să opteze şi a ales bucătăria. Astfel, într-un proiect anterior, numit "bucătăria muzicală", Chef Toma a făcut, de exemplu, un preparat inspirat după îmbrăcămintea galbenă a lui Jennifer Lopez, dintr-un clip şi anume un desert: "Pară cu sos de caramel sărat". S-a a inspirat de la alb şi negru şi a creat un desert care alătură vanilia şi ciocolata. La Lady Gaga, plăcându-i cerculeţele din jurul capului, chef Toma a pregătit "foie gras cu jeleu de portocale şi galaxie din biscuiţi săraţi." Madonna l-a inspirat să facă o sferă din caramel sărat şi, în interior, un desert cu vanilie şi nucă de cocos.
De altfel, bucătarul recunoaşte că muzica îl inspiră întotdeauna: "Pe mine mă inspiră foarte mult muzica şi mă inspiră foarte mult Madonna, linia melodică din cântecele ei. Eu ştiam de Madonna dinainte de Revoluţie. Aveam vreo 13 ani şi am văzut că ea sare puţin din normal şi atunci am ales şi eu să sar puţin din normal şi să fac altceva. Nu ştiu dacă e bine sau nu."
Chef Toma priveşte cu modestie legătura pe care a făcut-o între modă şi gastronomie: "Eu nu sunt un as într-ale modellingului. Eu fac ceea ce gândesc şi ceea ce îmi place, nu mă măsor cu şcolile de modă, eu mă duc pe calea mea şi îmi văd de treaba mea."
Chef Toma ne-a asigurat că toate creaţiile sale vestimentare vor fi... gustoase!
Linkuri utile
Copyright © . All rights reserved