Nicuşor Dan: Aşteptăm vizita preşedintelui turc la Bucureşti, în acest an, foarte probabil.
Concepută ca un jurnal vizual, expoziția „Felix Aftene. Jurnal", găzduită la Art Safari New Museum din centrul capitalei, adună treizeci de ani de creație a unuia dintre cei mai apreciați artiști români contemporani
Nicuşor Dan: "Contraamiral August Roman" va întări contribuţia României la securitatea regională şi la îndeplinirea angajamentelor pe care România şi le-a asumat în cadrul Alianţei Nord-Atlantice".
Franța este afectată de aşa-numitul dom de căldură. Temperaturile au valori ridicate chiar și în cursul nopții.
Situat în partea central-nordică a României, Muncipiul Târgu Mureș îşi întâmpină vizitatorii cu clădiri impunătoare, precum Cetatea medievală, sau Palatul Culturii, bijuterie Art Nouveau, dar şi cu armonie florală şi posibilităţi de agrement pentru familiile cu copii.
Fregata „Regina Maria”, cu un echipaj format din 240 de militari , s-a întors, vineri, în portul militar Constanța, după o misiune de supraveghere a traficului maritim în Mediterană.
CNAIR: De “Ziua Podului” (20.06.2026), autoturismele, inclusiv vehiculele rutiere cu cel mult 8+1 locuri pe scaune (inclusiv șofer), care trec podul peste Dunăre în sensul Giurgiu – Ruse, vor fi scutite de achitarea tarifului de trecere.
MAE a transmis că a făcut demersuri „pentru a proteja drepturile cetățeanului român” condamnat vineri la 15 ani de închisoare cu executare în Rusia.
Sprijin antidronă pentru România/ Incertitudine politică în România/ Proteste în România/ Deficitul de cont curent al României a scăzut
Obiectivul României este ca viitorul buget multianual al Uniunii Europene să fie cât mai mare, pentru că, astfel, şi contribuţia netă pentru ţară va fi mai mare, a declarat, vineri, la Bruxelles, preşedintele Nicuşor Dan, la finalul Consiliului European de vară.
Ştiri de la Radio Ujgorod. La microfon, Angelica Dan.
Ascultaţi, aici, "Jurnalist de România", ediţia din 19 iunie 2026.
Platformele online ne fac viața mai ușoară, dar ne și transformă, în același timp, în ținte.
Ascultaţi, aici, "Aflăm pentru tine", ediţia din 19 iunie a.c.
Apele pentru scăldat din Europa rămân la standarde foarte înalte, după cum arată un raport al Agenției Europene de Mediu. România se află în media UE, cu calificativul „excelent” pentru marea majoritate a apelor de scăldat.
Babicul de Buzău a primit recunoaștere europeană prin înscrierea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. „Babic de Buzău” a devenit astfel cel de-al 17-lea produs românesc protejat la nivelul Uniunii Europene care beneficiază de certificarea „Indicaţie Geografică Protejată”.
Currency Converter RON/EUR: S, 20 iun..
Escrocheriile online devin tot mai sofisticate și pot afecta pe oricine. De la mesaje false și linkuri înșelătoare până la furtul datelor personale, pericolele sunt mai aproape decât par.
Ascultați aici emisiunea ”Pauza Mare” din 19.06.2026
Ştiri de la Radio Ujgorod. La microfon, Angelica Dan.
Primarul Bucureștiului a fost plasat sub control judiciar, iar cel al Timișoarei a pierdut definitiv procesul cu ANI la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Parlamentul European condamnă incursiunile cu drone în state membre ale Uniunii, inclusiv în România.
Peste jumătate din medaliile olimpice obținute de gimnastica românească au fost câștigate sub conducerea unui singur antrenor – Octavian Bellu.
Siguranța minorilor în mediul digital – temă prioritară și la Antena Satelor în cadrul campaniei Radio România „Stai sigur pe net”
În cadrul campaniei #StaiSigurPeNet, inițiată de Radio România, București FM a organizat primul atelier interactiv dedicat siguranței digitale, la Genesis College din Capitală.
Radio România Brașov organizează marţi 28 aprilie, de la ora 12:00, la Centrul Cultural Reduta, o dezbatere cu public în cadrul campaniei naționale Radio România Stai sigur pe net!
Comisia Europeană a prezentat un set de măsuri pentru a-i ajuta pe fermierii care se confruntă cu creşterea accentuată a costurilor îngrăşămintelor şi pentru a sprijini securitatea alimentară a Europei. În ultimele luni, tensiunile geopolitice şi perturbările lanţurilor de aprovizionare au dus la creşterea preţurilor îngrăşămintelor în Europa. În acest context, Bruxellesul a propus două măsuri concrete.
În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii cu privire la o entitate privată a cărei titulatură induce ideea că ar derula activităţi asimilabile unei instituţii publice sau afilierea cu o instituţie publică sau un corp profesional activ, Ministerul Afacerilor Externe precizează că nu are niciun raport de cooperare sau patronaj cu entitatea intitulată Centrul Diplomatic Bucureşti.
La începutul acestei săptămâni, Republica Moldova şi Ucraina au deschis primul cluster al negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, cel dedicat valorilor fundamentale. Deschiderea clusterului marchează trecerea la etapa negocierilor efective privind armonizarea legislaţiei naţionale cu normele Uniunii Europene.
Institutul European din România (IER) aduce în atenția celor interesați un nou material de informare. Semnat de Adela-Gabriela Mustață (expert Compartimentul Comunicare, Serviciul Afaceri Europene, în cadrul IER), textul prezintă cele mai recente evoluții care au avut loc în sectorul tehnologic european.
Ştiri de la Radio Ujgorod. La microfon, Angelica Dan.
Ne îndreptăm azi spre Munții Apuseni și descoperim frumusețea satelor de poveste din județul Alba. Ajungem în câteva locuri unde, așa cum spun localnicii, „te dor urechile de atâta liniște”. Departe de orice zgomot cotidian, multe dintre gospodării au fost refăcute cu grijă, exact ca la un muzeu viu al satului.
Patru ani în comunitățile românești din Ucraina și o cercetare concretizată în iunie 2026 în volumul „Românii din Ucraina în război. Transformări identitare și social-politice”, semnat de dr. Marin Gherman, politolog, jurnalist și lector universitar.
În contextul împlinirii, în 2026, a 160 de ani de istorie a Casei Regale a României, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Principele Radu au efectuat astăzi, 18 iunie, o vizită la Radio România.
ANCOM atrage atenția celor care au planificate vacanțe în străinătate să verifice condițiile de utilizare a serviciilor de roaming, mai ales pentru destinațiile din afara SEE.
Aeroportul Internaţional 'Henri Coandă' Bucureşti devine primul din România cu aterizări şi decolări coordonate.
Centrul Diplomatic București a solicitat un drept la replică faţă de precizătile de presă ale MAE.
Ascultați aici emisiunea ”Pauza Mare” din 18.06.2026
România rămâne țara cu cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană.